La Școala Gimnazială Ramna, în 30.05.2024 s-a desfășurat activitatea de diseminare, în rândul profesorilor, a mobilității din Erasmus+, Lisabona, ,,School Management Skills”, Proiectul - ,,Accreditation in the field of School Education” coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin cu numărul 2023-1-RO01-KA121-SCH-000141115. Au fost prezente nouă cadre didactice cărora li s-au prezentat, în detaliu*, activitățile desfășurate pe tot parcursul mobilității și impresiile în urma acestora.

            Reveniți în țară, am reținut cât de importantă este munca în echipă. Un bun manager este cel știe să coordoneze o echipă, nu cel care încearcă să facă totul de unul singur. De asemenea, mai multă descentralizare este un beneficiu pentru actul educativ.

            Dintre activitățile la care am luat parte în Portugalia, majoritatea se pot desfășura în școala noastră, în special cele de ecologizare, de protejare a mediului înconjurător, ,,Teatrul umbrelor”. Sunt potrivite atât pentru învățarea pe parcurs, cât și pentru ,,Săptămâna verde”, ,,Școala Altfel”.

Galerie Foto